Nu credem că suntem singurii care spunem că în ultimii 3-4 ani producătorii de automobile duc o luptă acerbă între ei când vine vorba de designul automobilelor pe care le fabrică. Sunt atâtea modele frumoase, de la mașini mici (multe ”hot hatchuri” extrem de bine creionate) până la mașini sport și limuzine, încât e mai greu să alegi un model preferat. Mașini pe care le anticipăm pentru anul acesta, în topul nostru de mai jos:
1. Honda NSX
Honda NSX (sau Acura NSX pentru piața americană) a revenit și asta a adus multe zâmbete pe buzele pasionaților de mașini. Este o continuare a unui model de excepție, primul model fiind fabricat în 1990. Numele NSX vine de la nou (N), mașină sport (S) și necunoscut (X). Este un model atât de anticipat deoarece toate modelele anterioare au fost foarte bine realizate din toate punctele de vedere. Încă de la început inginerii Honda au vrut să creeze o balanță între o mașină super sport și o mașină care poate fi folosit zilnic pentru a merge de acasă la birou și înapoi.
Prototipul acestui model a fost testat încă în 2008 și un concept a fost prezentat în 2012. Am uitat să menționăm: este prietenos cu natura – este o mașină sport hibrid.
2. Mazda MX-5 Miata
A patra generație de MX–5 arată mai bine ca niciodată. Mic și agil, așa am caracteriza această mașinuță care prin designul său nou are ceva agresiv. Ceea ce este bine, deoarece modelele anterioare arâtau mai docile, mai puțin masculine. Cu siguranță o mașină cu care se poate distra: manevrabilitate excelentă, motor cu 2 litri și 155 de cai pentru o mașină ușoară, viteză manuală cu șase trepte. Promitem să facem poze cu primul model care va veni în atelierul nostru.
3. Tesla Model X
Tesla poate că nu este o companie atât de populară la noi, dar sperăm că va ajunge și la noi în curând. Pentru acest nou model trebuie așteptat, primele modele apărând pe la sfârșitul anului. Arată bine, este o mașină electrică (cum de altfel sunt toate mașinile Tesla) și pe deasupra este un SUV. Iar ușile acelea…foarte futuristic! Bravo!
4. Volvo XC90
Noul Volvo XC-90 arată bine, dar nu numai aspectul contează. Are motorizări bune, este disponibil și în variante cu motor electric și hibrid. & locuri, spațiu mare pentru încărcătură, cuite de viteze cu 8 trepte, o poziție de drum comfortabilă și o atenție sporită pentru siguranța pasagerilor– are tot ce îi trebuie unui SUV modern.
5. Jaguar XE
Micuțul Jaguar s-a întors, înlocuitorul modelului X-Type. Un rival puternic în segmentul berlinerol premium compact. Se va bate cu BMW seria 3, Mercedes C-Klasee sau Audi A4. De aspectul ei nu prea avem ce să scriem – imaginea vorbește de la sine. Este cel mai aerodinamic model Jaguar produs vreodată și este văzut ca unul dintre cele mai importante modele lansate vreodată de englezi.
6. Volkswagen Passat
Noul model Passat este o mașină pentru oameni de afaceri, comfortabilă, un pachet tehnologic greu de bătut și a primit 5 stele EuroNCAP, maximul la testele de siguranță. Istoria continuă…
Voi ce modele ați adăugă în plus? Sau pe care le-ați elimina din topul nostru și de ce?