Am tot vorbit de importanța și multiplele avantaje respectiv despre funcționalitățile parbrizului: este parte importantă a structurii a oricărui tip de autovehicul, ne apără de praf, ploaie, ninsoare, diferite obiecte și este un element de siguranță la fiecare mașină. Parbrizul este câmpul vizual al șoferului care devine din ce în ce mai ”inteligent” și poate avea funcționalități extra, la alegere. Iată cele mai populare:
Parbriz încălzit
Similar cu geamul spate, există opțiunea de ani buni la producătorii de mașini ca parbrizul să aibe elemente de încălzire construite efectiv în parbriz, în zona în care se află ștergătoarele de parbriz. De obicei, încălzitoarele sunt controlate de un buton aflat în apropierea comutatoarelor pentru ștergerea parbrizului sau în zona butoanelor de încălzire/răcire. Cele mai mari avantaje: dezghețarea parbrizului într-un timp mai scurt și prevenirea înghețării a ștergătoarelor de parbriz.
Nu știi dacă ai sau nu această extraopțiune? Sau vrei să știi cum poți să știi care mașină are încălzire în parbriz? Este simplu, trebuie doar să ridici ștergătorul de parbriz pentru a vedea dacă există element de încălzire montat în parbriz. Iată o imagine exemplificatoare:
Pabriz cu sensor de ploaie
Parbrizele moderne sunt parbrizele care fac unele lucruri mai ușoare pentru șofer. Senzorii pentru ploaie devin din ce în ce mai populare și devin încet-încet opțiuni standard la mașinile de clasă mijlocie. Până nu demult, acesta a fost o opțiune doar la mașinile de lux.
Sunt mai multe tipuri de senzori de ploaie, unele seamănă cu o cameră de luat vederi, unele arată ca o bandă de gel dar toate folosesc aceeași tehnologie: tehnologia reflectivă. Este chiar destul de simplu funcționarea acestei tehnologii: dacă se detectează prezența apei pe suprafața senzorului acesta primește mai puțină lumină iar ștergătoarele pornesc automat. În funcţie de intensitatea ploii, senzorul acţionează în modul intermitent sau comută viteza ştergătoarelor de la mică la mare.
Senzorul de ploaie se află atașat aproape de oglinda retrovizoare sau în partea de jos a parbrizului.
Parbriz cu senzor de luminozitate
Senzorul de luminozitate este o altă funcționalitate inovatoare prin care se aprind sau se sting automat farurile cu ajutorul senzorilor care detectează lumina din exterior și luminozitatea din fața autovehiculului.
Oglindă retrovizoare electrocrom
Se mai spune și oglindă retrovizoare heliomată care conține un lichid special care își schimbă culoarea în funcție de un senzor montat pe oglindă. Astfel, indiferent de reflexie sau timpul zilei, vizibilitatea rămâne bună indiferent de condiții.
Parasolar
Nimic nou sub soare, dar totuși folositor – parasolar verde, albastru sau maro (culoare închisă) care blochează lumina și strălucirea puternică, de multe ori supărătoare.
Heads up display (HUD)
Despre această tehnologie am vorbit în alte postări din blogul Neoglass. Pe scurt, șoferul se poate concentra pe drum și în același timp are toate informațiile necesare proiectate pe parbriz (viteză, temperatura motorului, navigație). Mai multe despre această tehnologie puteți citi sau reciti aici:
Realitate augmentată folosind tehnologia HUD
Heads up Display, varianta celor de la Jaguar-Land Rover
Când vine vorba de schimbul parbrizului, nu uitați să menționați aceste funcționalități prezentate mai sus. Parbriz cu parasolar, parbriz cu senzor de ploaie sau luminozitate, parbriz încălzit – toate acestea se găsesc în stocul Neoglass și la orice service Neoglass.