Repară parbrizul în siguranță
În timp, pe suprafața parbrizelor pot apărea ciobituri cauzate de diverse obiecte tari, pietricele de asfalt sau grindină. Nereparate la timp, avariile conduc la compromiterea parbrizului, fiind necesară înlocuirea acestuia.
Majoritatea avariilor (circa 70-80%) sunt „ciobituri” mici, de la 3-5 mm până la 25-30 mm. Repararea ciobiturilor nu implică demontarea parbrizului și nu presupune un efort major, însă poate prelungi durata de viață a acestuia, vizibilitatea către exterior și implicit siguranța în trafic.
Repararea parbrizului se face prin injectarea în zona avariată a unei rășini speciale, care umple cavitatea creată de lovitură și oprește extinderea avariei.